Pentru ca pacientii sa inteleaga mai bine ce presupune un transplant, specialistii au pregatit in continuare raspunsurile la o serie de intrebari de interes.
De ce trebuie inlocuit un organ?
In prezent, transplantele de organe sunt efectuate mult mai frecvent decat ne-am gandit. Daca in trecut o astfel de interventie era intens mediatizata, astazi ele se realizeaza aproape zilnic si au devenit proceduri obisnuite ale medicinei moderne. Eficienta lor crescuta, dar si patologia din ce in ce mai diversa cu care ne confruntam sunt doar cateva din motivele pentru care transplantul a devenit o alternativa terapeutica atat de des folosita. Speranta de viata s-a prelungit si ea, si deci riscul ca in timpul vietii sa apara diverse boli care vor suprasolicita pana la epuizare un organ sunt mult mai crescute.
Motivele pentru care este indicat un transplant sunt in general afectiuni cronice trenante, care sunt caracterizate prin insuficienta functionare a organului respectiv, prin incapacitatea sa de a face fata nevoilor organismului. Unele nu doar ca nu mai pot tine ritmul, dar devin chiar periculoase daca nu mai isi pot indeplini functiile corespunzator. Este cazul rinichiului, care atunci cand devine insuficient functional poate supune organismul unor stari toxice (prin acumulare de metaboliti ce nu sunt excretati corespunzator).
Cele mai frecvente cauze medicale pentru care trebuie realizat un transplant sunt: diabetul zaharat, ciroza hepatica (aceasta are la randul ei o varietate foarte mare de etiologii), boala coronariana ischemica,hepatita C, fibroza chistica, boala pulmonara cronica obstructiva.
De retinut!
Daca sunteti unul din pacientii care se confrunta cu una din aceste afectiuni cronice (de inima, plamani, ficat, pancreas, rinichi) si aflati ca situatia nu se poate ameliora prin simplul tratament medicamentos, va puteti intreba medicul daca transplantul de organ este o optiune terapeutica viabila pentru dumneavoastra. Decizia de realizare a unui transplant nu este insa atat de usoara deoarece exista numerosi factori de care trebuie sa se tina cont. Medicul curant se va consulta adesea si cu un specialist in domeniu, experienta acestuia fiind mai vasta in domeniul transplantului. Doar dupa consulturi amanuntite si dupa evaluarea obiectiva a avantajelor si dezavantajelor, pacientului ii va fi recomandat sau nu un transplant de organ.
Cum se ajunge pe lista de transplant?
Dupa ce medicii stabilesc daca pacientul este un bun candidat pentru transplant, pasul urmator consta in inscrierea sa pe una din listele deschise pentru receptori. Se va intocmi o recomandare de la medicul personal, in care se va mentiona motivul, gradul urgentei si avantajele transplantului. Ulterior pacientul va fi chemat la consulturi periodice si de catre medicii de la centrul de transplant, pentru a se stabili daca sunt respectate criteriile pentru a fi pe lista de asteptare. Consulturile sunt insotite si de analize, insa uneori aceste analize pot fi realizate si la medicul curant, iar rezulatele sunt ulterior trimise centrului de transplant.
De-a lungul perioadei de evaluare a starii de sanatate, este bine ca pacientul sa afle cat mai multe despre centrul de transplant de care va fi preluat. Pacientii trebuie sa isi clarifice orice nelamurire inainte de transplant, fie ca ea tine de partea administrativa (asigurare, ingrijire, eventuale costuri suplimentare) sau de cea medicala. Este foarte important ca pacientul sa se simta cat mai confortabil la acest centru de transplant si sa fie sigur ca acolo membrii echipei se vor ocupa cu seriozitate maxima de probleme lui.
In general, centrul va anunta pacientul in aproximativ 2 saptamani daca cererea sa a fost aprobata si daca a fost trecut sau nu pe lista de asteptare. De asemenea, in acel moment se va preciza si pozitia pe care pacientul o ocupa pe lista – aceasta depinde in functie de starea de sanatate a pacientului, de rezerva functionala a organului si de urgenta cazului. Orice date referitoare la statutul de pacient in asteptarea unui organ pot fi intrebate la centrul de transplant, insa informatiile sunt strict confidentiale si se ofera doar pacientului in persoana.
Pot trece luni sau chiar ani pana cand apare un donator compatibil, iar pentru foarte multi din pacientii aflati pe lista, aceasta asteptare este unul din cele mai dificile momente. Ori de cate ori apare un organ disponibil, echipa de transplant va realiza investigatii pentru a se stabili compatibilitatea. In acest timp se vor realiza si teste paraclinice care sa analizeze in amanunt starea de sanatate a pacientului. Dupa ce a fost identificat un organ, este important ca el sa fie transplantat cat mai repede posibil, deoarece astfel se asigura functionalitatea lui integra pentru mai mult timp. Adesea locul de provenienta al organului sau momentul nu sunt tocmai ideale si de aceea echipa, dar si pacientul, trebui sa nu fie surprinsi nepregatiti.
Ce se intampla daca nu sunt un bun candidat pentru transplant?
In cazul in care cererea pacientul este respinsa si in urma investigatiilor paraclinice se stabileste ca acesta nu este un bun candidat pentru un transplant, pacientul trebuie ca alaturi de medicul sau sa gaseasca si alte variante terapeutice eficiente. Transplantul de organe este o varianta terapeutica foarte buna (chiar daca poate avea, la randul sau, numeroase complicatii) insa el nu poate fi realizat tuturor. Exista foarte multi pacienti, majoritatea chiar care traiesc cu probleme grave de sanatate si care incearca sa le diminueze impactul printr-un tratament medicamentos cat mai bun.
Daca transplantul se dovedeste a nu fi o solutie, pentru multi pacienti se poate modifica scopul tratamentului, din curativ (cum ar fi fost daca se putea realiza transplantul) la paleativ si/sau simptomatic. Din acest moment devine foarte important sporirea confortului personal al fiecarui pacient. In plus, medicul trebuie sa se ocupe si de probleme emotionale care pot insoti acceptarea unui refuz din partea clinicii de transplant. Faptul ca nu au fost trecuti pe lista de asteptare poate impinge numerosi pacienti in depresie, refuzul fiind asociat nu de putine ori cu pierderea sperantei. Medicul trebuie sa explice pacientului ca nu este deloc asa, si ca de fapt, motivele pentru care transplantul nu poate fi realizat sunt foarte diverse, refuzul putand chiar sa protejeze (in anumite situatii) viata pacientului.
Ce trebuie stiut inainte de un transplant?
Una din cele mai importante complicatii (temuta atat de medici cat si de pacienti) este rejectul transplantului. O astfel de reactie poate sa apara in mod natural, mai ales daca nu sunt luate toate masurile de prevenire a ei.Rejectul transplantului apare atunci cand organul transplantat nu este acceptat de organismul receptorului, datorita reactiilor sistemului imun care dupa ce il identifica post-transplant ca neapartinandu-i, incepe sa secrete anticorpi pentru a-l distruge.
Este reactia la care se asteapta medicii la fiecare transplant, deoarece este in natura acestui sistem sa indeparteze toate corpurile straine din organism. Iar un organ transplantat, chiar daca este considerat tot un material biologic uman, este, in final, strain organismului. Reactia este similara celei prin care acelasi sistem imun lupta impotriva infectiilor, doar ca de aceasta data efectele nu sunt benefice. Datorita reactivitatii sistemului imun se incearca gasirea, in fiecare caz, a unui organ cat mai compatibil cu receptorul.
Rejectul poate fi de mai multe tipuri: hiperacut, acut si cronic. Rejectia hiperacuta apare la cateva minute de la transplant si presupune existenta deja in circulatia receptorului a unor anticorpi fata de anumite componente ale organului primit (de exemplu anticorpi impotriva grupului sangvin). Un astfel de reject apare mai des la pacientii care sufera un transplant renal sau celor xenotrasplantati, dar care nu au fost imunosupresati anterior. Riscul de reject (prin astfel de reactii) este minor in cazul transplantului hepatic, acest organ avand o capacitate uimitoare de autoregenerare.
Rejectia acuta apare la o saptamana de la transplant, riscul fiind maxim fiind in primele trei luni post-transplant. Daca apare un singur episod care este tratat prompt, nu exista motive de ingrijorare si nu se va solda cu insuficienta organului. Daca insa episoadele sunt recurente, atunci starea se modifica si ea, si pacientul se confrunta deja cu rejectie cronica. Rejectia acuta poate sa apara (cu diverse intensitati) la aproape toti pacientii (cu exceptia gemenilor identici). Adesea tesuturile intens vascularizate (cum sunt ficatul sau rinichii) pot suferi astfel de reactii.
Rejectia cronica este termenul care descrie de fapt aparitia lenta, in timp, a insuficientei organului transplantat. Se pierde in final functia organului, vasele sangvine din interiorul lui se fibrozeaza si apare si o reactie inflamatorie globala. In vederea diminuarii unor astfel de incidente, pacientii sunt supusi unor tratamente prelungite care isi propun sa diminueze agresivitatea si vigilenta sistemului imun.
Un astfel de tratament este catalogat drept imunosupresor si include citostatice, glucocorticoizi, anticorpi, medicamente care actioneaza asupra imunofilinelor, interferon, opioide, micofenolati. Din pacate, desi isi indeplinesc foarte eficient scopul, ele au si numeroase reactii adverse. Organismul nu mai este la fel de capabil sa lupte impotriva infectiilor dar nici sa stopeze raspandirea celulelor maligne (sau sa inhibe multiplicarea lor haotica). Pacientii pot dezvolta ca urmare a tratamentului si: hipertensiune arteriala, dislipidemie, hiperglicemie, ulcer peptic, leziuni hepatice sau renale.
Nu toti pacientii care au nevoie de un organ vor fi trecuti pe lista de asteptare, insa, deoarece nu toti sunt eligibili. Cel mai probabil nu vor fi acceptati pacientii cu infectii acute, active in momentul aplicarii pentru un loc pe lista de asteptare, cu afectiuni cardiace decompensate, sau cu orice alta problema medicala ce va influenta riscul anestezic dar si prognosticul global al pacientului. De asemenea, pacientii nu vor fi acceptati daca au o problema dovedita cu abuzul de substante nocive, fie ca este vorba de alcool, droguri, medicamente sau chiar tutun.
Desi transplantul unui organ este un proces foarte anevoios, care necesita multa atentie si consideratie atat din partea medicului cat si a pacientului, rezultatele sunt, in majoritatea cazurilor, favorabile, iar pacientii sunt de parere ca intregul proces a meritat. Starea de sanatate se amelioreaza semnificativ si intr-un timp foarte scurt. Statutul de receptor, de persoana care a primit un organ implica si o mare responsbilitate.
Pacientul trebuie sa inteleaga faptul ca dupa transplant trebuie sa aiba mult mai multa grija de starea sa generala de sanatate. Chiar si inainte de a primi organul in sine, seriozitatea cu care este tratata acesta problema trebuie sa fie maxima. Pacientul trebuie sa respecte strict schemele terapeutice recomandate de medic, trebuie sa se protejeze de infectii, trebuie sa evite aglomeratiile pentru a nu contacta vreo boala transmisibila, trebuie sa se prezinte cu regularitate la controalele medicale ce vor trebui efectuate pentru investigarea sanatatii.
Dieta joaca si ea un rol important, pacientului fiindu-i recomandat un regim cat mai bogat in fructe si legume proaspete, care sa aduca vitamine si nutrienti esentiali organismului. Daca este cazul, echipa care se ocupa de pacient poate include si un psiholog, care sa il ajute pe acesta sa depaseasca atat asteptarea pana la transplant, cat si perioada de dupa.
Pregatirea familiei
Familia pacientului care va suferi un transplant de organ (sau chiar doar de tesut) trebuie pregatita astfel incat sa poata oferi un sprijin real acestuia. Este de preferat ca cel putin un membru al familiei sa fie alaturi de pacient atunci cand acesta va fi internat in vederea realizarii transplantului. Insotitorul trebuie sa aiba in permanenta un bagaj minimal pregatit, pentru a putea urma imediat pacientul, atunci cand acesta primeste vestea ca un organ este disponibil.
Insotitorul poate fi persoana de legatura dintre echipa de transplant si pacient, poate fi cel care comunica intrebarile si ulterior raspunsurile intre cele doua parti. Este de dorit ca insotitorul sa ramana cu pacientul si dupa transplant, pentru a putea informa asistentele sau medicii daca apar reactii nedorite, daca starea pacientului se schimba brusc (intre controalele periodice si vizitele medicale).
Teste si investigatii paraclinice
Inainte de a fi considerat ca pacient apt pentru un transplant de organ, medicul personal va recomanda realizarea unor serii de investigatii care sa obiectiveze starea de sanatate a pacientului. Aceste investigatii au si rolul de a stabili profilul imunohistochimic in vederea determinarii unor viitoare compatibilitati histologice intre donor si receptor. Unele investigatii sunt obligatorii pentru toti pacientii care sunt candidati la transplant, in timp ce altele se realizeaza doar daca respectivul pacient are afectiuni (insuficiente) cronice ce trebuie monitorizate periodic.
In general, tabloul investigatiilor paraclinice include:
– Determinarea compatibilitatilor pentru transplant: in urma unor astfel de teste se va stabili daca organismul va respinge sau nu imediat organul. Rejectul hiperacut poate fi prezis dinainte, cel acut si cel cronic poate sa apara in timp, ca urmare a unor complicatii greu de prevazut. Compatibilitatile se investigheaza foarte amanuntit, aici fiind o problema de viata si moarte, si nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii. Printre altele, se vor recolta mostre sangvine si se vor analiza anticorpii pe care pacientul ii are in sange (formati ca urmare a expunerii anterioare la antigene). Acesti anticorpi preexistenti sunt cei implicati in reactiile de respingere imediata a organului. Se va trece apoi la combinarea unei mostre de sange a donatorului cu una a receptorului, asteptandu-se sa se vada care vor fi reactiile. Daca apare aglutinare, iar hematiile sunt distruse prin atac al anticoprilor, nu exista compatibilitate intre cei doi, iar transplantul nu va fi realizat.
– Screeningul anticorpilor circulanti: este o investigatie foarte specifica, in cadrul careia se poate stabili daca pacientul are anticorpi pentru diverse produse biologice umane (posibil formati datorita contactului accidental cu acestea in timpul vietii). In cadrul unor astfel de teste, probe de sange ale receptorului sunt puse in contact cu diverse antigene (cele mai frecvente) si daca apar reactii pozitive, inseamna ca a existat un contact anterior, care acum are repercursiuni. Daca astfel de anticorpi exista, sansele de respingere ale transplantului sunt mult mai crescute, chiar daca testele de compatibilitate demonstreaza faptul ca intre donor si receptor nu exista diferente semnificative sau care sa ridice probleme.
– Grupul sangvin: este esential ca anterior transplantului sa se determine grupul sangvin al pacientului. Acesta trebuie sa fie identic cu al donorului, pentru a nu exista probleme. Trebuie realizat si profilul RH, din aceleasi motive.
– Profilul histologic: este esential in vederea aprecierii din punct de vedere genetic a celulelor. In cadrul determinarii sale este investigat de fapt sistemul major de histocompatibilitate (HLA). La om exista trei clase de HLA, anume I, II, III. Fiecare clasa codeaza proteine unice pentru individul respectiv, iar sistemul imun foloseste HLA pentru a diferentia structurile self de cele non-self. Orice celule care prezinta proteine codificate de HLA-ul invidului si recunoscute ulterior de celulele imune sunt considerate ca apartind acelui individ si nu vor fi atacate. Celulele care au un alt HLA, cum se intampla in cazul transplanturilor sunt considerate straine si vor fi distruse.
– Examen psihologic si psihiatric: este necesara realizarea unui examen psihologic deoarece un pacient care va fi supus unui transplant se poate simti stresat, anxios sau deprimat, iar toate aceste emotii pot interfera cu starea generala de sanatate. Un alt motiv pentru care acest examen este necesar este reprezentat de necesitatea ca medicul sa fie sigur ca pacientul este in deplinatatea facultatilor mentale atunci cand isi da acordul pentru o astfel de interventie si ca intelege toate responsabilitatile care sunt asociate transplantului, ca se va ingriji de sanatatea lui corespunzator si ca nu are tendinte autodistructive. Un astfel de examen este realizat si donatorilor in viata, din motive similare.
Rezultatele acestor investigatii vor fi trecute in fisa pacientului si pe baza lor se vor stabili compatibilitatile ulterioare. Cu cat pacientul este mai compatibil, deci sunt bifate mai multe puncte comune, cu donatorul, cu atat succesul interventiei este mai mare.
Factori care cresc sansele de reusita ale transplantului
Alti factori care pot spori sansele de reusita ale transplantului de organ sunt:
– Varsta donatorului: daca donatorul este mai tanar, in general se considera ca organul (sau tesutul) recoltat sa fie mai sanatos. Cu toate acestea, specialistii sunt de parere ca la fel de bine pot functiona chiar si organele recoltate de la adultii sanatosi, in forma buna;
– Timpul scurs de la extragerea organului de la donator si plasarea lui in organismul receptorului: cu cat transplantul este realizat mai repede, cu atat viabilitatea tesutului este mai buna. Echipa de transplant incearca de fiecare data ca timpul scurs sa fie cat mai mic, tocmai pentru a nu pune in pericol viabilitatea si sansele de reusita;
– Starea de functionare a organului: in general se recolteaza in vederea transplantului doar organele aflate in stare foarte buna de functionare, de la indivizi tineri, sanatosi, care nu au avut antecedente de boli grave. Se doreste ca organul bolnav sa fie inlocuit cu unul perfect functional, si din acest motiv nu sunt acceptate organe sau tesuturi bolnave, chiar daca procentul lor de functionare se mentine ridicat;
– Modul in care este prezervat organul pana la transplant: in timpul transferului organul trebuie prezervat cat mai bine, mai ales daca trebuie sa parcurga o distanta mare.