22 aprilie 2023
Lansare proiect PaRIS – Patient Reported Indicator Surveys (Sondaje cu privire la indicatorii raportați despre pacienți) – un eveniment notabil care a generat dezbatere.
D-na Amali Teodorescu, Vicepreședinte ATR a participat luni, 22 mai 2023, la conferința organizată de ANMCS (Ca reprezentant ATR în Consiliul Național al Siguranței Pacientului.) pentru lansarea proiectului PaRIS.
PaRIS este un proiect al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) “în domeniul raportării indicatorilor privind pacienții, în cadrul căreia țările lucrează împreună la dezvoltarea, standardizarea și implementarea unei noi generații de indicatori care măsoară rezultatele și experiențele de îngrijire a sănătății”.`
La ce ar ajuta rezultatele unui asemenea proiect?
Pai tocmai la creșterea calității și siguranței actului medical!
Cum?
Prin obținerea de informații direct de la pacient, despre modul în care acesta percepe interacțiunea cu sistemul medical, despre nevoile si așteptările pe care le are de la acesta și de la cei care activează în cadrul lui: profesioniști, administrație și legislativ. (Cu cât informațiile vor fi mai reale și realiste, cu atât vor fi de mai mare ajutor.)
Ce urmează să se întâmple în cadrul proiectului PaRIS?
Există un sondaj internațional pe care echipa de implementare a proiectului în România îl va prelua, va stabili o metodologie de construire a eșantioanelor de pacienți și o procedură de contactare a acestora și de colectare a datelor, după care această echipă va lucra la colectarea datelor, prelucrarea și prezentarea lor.
@ANMCS, @PaRIS, @pacienti, @transplant, @AsociatiaTransplantatilorDinRomania