Banner Description

Echipa ATR la Transplant Football World Cup 2024

8 – 14 septembrie 2024, Cervia, Italia va avea loc prima ediție a Transplant Football World Cup, competiție dedicată beneficiarilor de transplant, pentru care ATR a coagulat o echipă pe care a pregătit-o în vederea participării. Pentru Asociație a fost o onoare și o mare responsabilitate ca să pună împreună jucători din toată țara și de pe majoritatea tipurilor de transplant, care să formeze o echipă competitivă, capabilă să facă față unei competiții de nivel internațional.

Ca toți beneficiarii de transplant, membrii echipei de fotbal sunt Campioni ai Vieții și asta este ceea ce i-a adus împreună în această echipă, pe lângă pasiunea pentru fotbal. Fiecare din ei a jucat și joacă fotbal în orice alte împrejurări, dar ca să poți participa într-o competiție ca Transplant Football World Cup, trebuie obligatoriu să fi beneficiarul unui transplant. Ei sunt speciali prin însăși natura acestei „întâmplări” din viața lor. Sunt speciali pentru că și-au asumat responsabilitatea de a duce mai departe viața și pentru donatorul lor. Și sunt responsabili să zâmbească, să se bucure, să trăiască și pentru cel ce le-a lăsat în grijă organul dătător de viață și speranță. Pentru aceasta ei s-au antrenat și pregătit cu dăruire atât individual cât și în grup, pentru ca în fiecare zi să devină o variantă mai bună a lor, față de ziua anterioară atât uman cât și sportiv.

Componența echipei:

Gheorghe TACHE – managerul echipei, transplant renal: 19 ani. ”Cupa Mondială de Fotbal a Transplantaților este o competiție sportivă a învingătorilor pentru viață. Clasamentul final este dat de rezultatul meciurilor, în care echipa ATR sperăm să ocupe un loc fruntaș.”
Gabi VOINEA – antrenor principal, transplant de cord: 2 ani. „Dumnezeu există! Tu trebuie doar să crezi și el te va învălui cu iubirea Lui! Crede, luptă și vei câștiga!”
Vasile GHEORGHE – antrenor secund, transplant renal: 3 ani. „Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât, ci atunci când te ridici după ce ai căzut!”
Mircea Ciorcan – medicul echipei, transplant renal: 15 ani. „Sunt două feluri de a-ți trăi viața: unul – de a crede că nu există miracole, altul – de a crede că totul este un miracol. (Albert Einstein)”

Ionuț Mânz – căpitanul echipei, transplant renal: 2 ani. „Fiecare campion a fost la un moment dat un concurent ce a refuzat să se dea bătut! Sunt onorat să fiu căpitanul acestei echipe de învingători. Hai România! Hai ATR! 🍀”
Lucian ILIE – transplant renal, 1 an. „Trăiesc viața intens la dublu!”
Victor ȚEPEȘ – transplant renal: 2 ani. „”Trăiește viața“, este un îndemn să trăiești în prezent și să te bucuri de fiecare moment al vieții tale! Cu gândul acesta mergem la TRANSPLANT FOOTBAL WORLD CUP 2024! Mișcarea înseamnă viață!
Vitalie LAZĂR – transplant renal: 2 ani. „Toți jucăm fotbal de plăcere, doar unii jucăm pentru o anumită persoană.”
Florin DOROBANȚU – transplant renal: 2 ani. „Succesul nu este final, eșecul nu este fatal;
Curajul de a continua este ceea ce contează!”
Petrică Salimon – transplant renal: 3 ani. „Sunt profund recunoscător pentru șansa de a fi beneficiat de acest transplant și pentru oportunitatea de a face parte din această asociație. Această experiență reprezintă o adevărată binecuvântare în viața mea. Îi încurajez pe toți cei aflați în situații similare să ia în considerare acest pas, căci el poate aduce o nouă speranță și o schimbare semnificativă în viețile lor. Fiecare decizie în acest sens contribuie nu doar la salvarea propriei vieți, ci și la crearea unui viitor mai luminos și mai sănătos.”
Florin TUDOSE – transplant renal: 6 ani. „Victoria aparține celui perseverent.”
Gheorghe Cristea – transplant renal: 9 ani. „Nu pune limite la nimic. Cu cât visezi mai mult, cu atât ajungi mai departe. Când crezi că poți, orice este posibil!”
Sorin Bonea – transplant renal: 9 ani. „Work hard or stay home!”
Sorin GHEORGHE – transplant de ficat: 10 ani. “Donatorule, te port în mine dar și în sufletul meu.”
Gică Zărnescu – transplant renal: 21 ani. „Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață să știi ce înseamnă să câștigi și să pierzi – te învață ce este viața. (Billie Jean King)”
Mircea Budileanu – transplant renal: 26 ani. „Mulțumim conduceri ATR pentru înscrierea și pregătirea echipei pentru participarea la Cupa Mondială a Transplantaților , mulțumesc antrenorilor pentru efortul făcut pentru a ne antrena, suntem pregătiți de competiție și mergem să ocupăm un loc fruntaș. Hai România!”