Banner Description

26-28.09.2012 – Bruxelles

În perioada 26 – 28 septembrie 2012 am fost invitat de Tarus Media să particip din partea pacienţilor din România la o întâlnire informală cu reprezentanţi ai comisiilor europene, la Bruxelles. La această acţiune au mai participat încă 50 de reprezentanţi ai mass media, firmelor de medicamente şi organizaţiilor acestora, precum şi ai Ministerului Sănătăţii. Pe parcursul celor trei zile am avut întâlniri cu europarlamentari români (Daciana Sârbu şi Cristian Bușoi), Comisia de Sănătate și cea de Protecția și Siguranța Muncii, Reprezentanța Autorității Permanente Române de pe lângă CE, precum și cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de medicamente (brands și generice).

În intervenţiile mele m-am referit la necesitatea:
– comunicării/dialogului cu pacienții în fundamentarea proiectelor legislative care ne privesc;
– urmăririi transpunerii în practică a legislației aprobate de comisiile europene;
– informării permanente și reciproce, pe linia apărării și promăvării drepturilor pacienților;
– promovarea de medicamente cu indicație terapeutică eficace și eficientă și cu reacții adverse minime;
– comunicării și colaborării directe cu reprezentanții organizaţiilor de pacienţi;
– monitorizării permanente privind asigurarea accesibilităţii pacienţilor la serviciile medicale şi la tratament, indiferent de situaţia economică (naţională şi/sau europeană) la un moment dat.

Sper ca contactele realizate cu diverşi oficiali să ne fie de folos atât la nivel de organizaţii, cât şi în relaţiile cu decidenţii din sistemul de sănătate.

Gh. Tache