Evenimet al medicinei de transplant din Romania: 1000 transplanturi medulare realizate la IC Fundeni

Ca totdeauna, la bine si la greu, ART alaturi de tot ceea ce inseamna activitate de transplant in Romania. De data aceasta reprezentanti ai ATR au fost prezenti langa specialisti si pacienti la  marcarea a 1000 transplanturi medulare la IC Fundeni.

25 mai 2017, a fost o zi de sarbatoare la IC Fundeni: s-au sarbatorit peste 1000 de transplanturi medulare! La conferinta de presa au participat medicii “responsabili” de efectuarea celor 1000 de transplanturi – dr. Alina Daniela Tanase si dr. Anca Colita – impreuna cu echipele dumnealor de excelenta, Managerul IC Fundeni – d-na conf. dr. Carmen Orban, Ministrul sanatatii – dl. conf. dr. Florian Bodog, Presedintele CNAS – dl. conf. dr. Marian Burcea, Presedintele ANMCS – dr. Vasile Cepoi, Presedintele ANT – prof. dr. Radu Deac, pacientii beneficiari de transplant medular si mebrii lor de familie.

Din partea ATR au fost prezenti Gh. Tache – presedintele asociatiei si Amali Teodorescu – vicepresedinte. Dl. Gh. Tache, in cuvantul sau a felicitat pacientii, a adus multumiri si aprecieri specialistilor implicati si institutiilor care au sustinut si sustin activitatea de transplant si, nu in ultimul rand, a chemat la respect si decenta in relatia medic pacient, dar si in relatia gebnerala societate – profesie medicala.

In finalul cuvantului d-lui presedinte ATR, a fost oferit din partea membrior asociatiei, un buchet de trandafiri, simbolic (cate un transdafir alb pentru fiecare 100 de transplanturi si unul rosu pentru viitor) d-nei dr. Alina Daniela Tanase.

Detalii tehnice si statistice despre transplantul medular/transplantul de celule stem hematopoetice in comunicatul de presa al organizatorilor evenimentului.

Lasa comentariu