16 iulie 2014 – Ziua donatorului de organe. O cruce a fost ridicata intru slava donatorilor

Recunostinta fata de donator este o traire permanenta.   

Miercuri, 16 iulie 2014, la initiativa Asociatiei Transplantatilor din Romania (ATR), s-a sfintit o cruce, ridicata in memoria donatorilor de organe, in curtea Bisericii Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian, din incinta Institutului Clinic Fundeni. Crucea a fost lucrata in lemn si donata de catre dl Cornel Boloboaca, pacient cu transplant renal, membru al ATR.

Biserica este loc de inchinare si alinare pentru medicii si pacientii Institutului Clinic Fundeni, iar crucea, situata in apropierea altarului bisericii, va sluji ca “altar de vara” pentru toti cei care vor sa aduca o rugaciune de multumire pentru binefacatorii lor, donatori sau personal medical.

Slujba de sfintire a crucii si de pomenire a donatorilor a fost oficiata de un sobor de preoti, in frunte cu pr. Horia Preoteasa, paroh al bisericii. In mijlocul acestora a oficiat si parintele Ioan Sandu din Joldesti, jud. Botosani, marturie vie, transplantat recent la Institutului Clinic Fundeni.

Au fost prezenti pacienti cu transplant, donatori, membrii ai famililor acestora, medici, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, Institutului Clinic Fundeni si a diverse organizatii de pacienti.

Dl prof. dr. Dorel Sandesc, secretar de stat la Ministerul Sanatatii, presedinte al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva si responsabil national pentru identificarea potentialilor donatori aflati in moarte cerebrala, diagnosticarea mortii cerebrale si mentinerea in conditii fiziologice a potentialilor donator, a onorat invitatia organizatorilor, participand la slujba se sfintire si transmitand un mesaj de sustinere si speranta pentru pacienti, transplantati sau aflati pe liste de asteptare.

“Romania a inregistrat in anul 2013 cea mai mare crestere a numarului de donori in moarte cerebrala din lume”, a declarat prof. dr. Dorel Sandesc, dupa ceremonie.

Dl Gheorghe Tache, presedinte al Asociatiei Transplantatilor din Romania, considera ca ridicarea si sfintirea crucii este darul pacientilor beneficiari de transplant, in semn de pretuire si recunostinta fata de donatorii de organe si familiile care au acceptat donarea.

“Locul ales simbolizeaza legatura intre cei care, sub obladuirea Domnului, se ingrijesc de sufletul si trupul omului. Dorim ca anual, la 16 iulie sa fie celebrata Ziua nationala a donatorului de organe”, a afirmat presedinte ATR.

Parintele Ioan Sandu, printr-un discurs emotionant, a impartasit celor prezenti suferinta si caderile spirituale prin care a trecut pana cand a fost transplantat.

“Femeia se mantuieste prin nastere de prunci, iar barbatul se mantuieste prin renasterea altui om, donand o parte din trupul sau”, a marturisit pr. Sandu.

Donati si salvati! Donati si va salvati!

Contact:

Gheorghe Tache, presedinte ATR

t: 0762244821

e: astranrom@gmail.com

Ecouri:

SANATATEA BUZOIANA

ZIARERO.ANTENA3.ro

PRESAONLINE.COM

DISCARD.RO

MYTEX.RO

ZIARUL LUMINA

RAZBOI INTRU CUVANT

AGERPRES

MINISTERUL SANATATII